E prima zi de toamnă.
E anotimpul meu. Sau.. al nostru?
Că tot toamnă era când m-ai cuprins pentru prima oară în brațele tale. Când, pentru prima dată, am simțit că aș vrea să-mi fie toamnă toată viața. Să fie rece afară și cald la pieptul tău. Să fie vremea mohorâtă și noi fericiți în ciuda ei. Să plouă de dimineață până seară și în sufletul nostru să fie soare. Să se ofilească tot în jur și noi să înflorim cât mai frumos pe zi ce trece.
Să fie la fel cum ne-a fost și atunci, doar că de data asta, să așteptăm cu nerăbdare fiecare toamnă împreună. La fel de nerăbdători cum așteptăm fiecare revedere, atingere, îmbrățișare sau sărut. Chiar dacă între timp s-au scurs zile întregi sau doar câteva minute. Să ne fie dor unul de celălalt mereu. Așa cum ne-a fost încă din prima noastră toamnă și până acum.
E prima zi de toamnă.
E anotimpul meu. E anotimpul nostru.
