El

E vorba despre un el care m-a făcut să înțeleg că tot ce a fost înainte, nu mai are rost. Căci până să-l cunosc pe el, uitasem cum e ca cineva să te citească dincolo de rândurile pe care i le prezinți tu.
El nu s-a grăbit să ne pierdem în întunericul nopții. M-a făcut să râd pe o bancă de unde marea ne-a fost martor atunci când ne-am promis un răsărit. Și a avut grijă să se țină de cuvânt.
El nu s-a ferit de nimeni, el m-a dus direct printre prietenii săi. A fost atent să mă simt confortabil în permanență în preajma lor, dar el nu știa că toți ceilalți deveneau doar zgomot de fundal când îmi zâmbea.
El m-a îmbrățișat în timp ce ne uitam la luna plină care ne veghea tăcută. Mi-a luat și sufletul în brațe odată cu trupul, căci am simțit fluturi în stomac cu fiecare atingere atât de caldă.
El nu mi-a complimentat corpul, ci sufletul. Lui nu i-a păsat cum eram îmbrăcată sau ce păr ciufulit aveam, el îmi zicea că sunt frumoasă și mai apoi continuam să ne povestim viețile.
El m-a luat de mână și s-a ținut de promisiune. Și uite-așa simțeam cu adevărat magia mării, într-o dimineață răcoroasă de iulie, așteptând somnoroși să răsară soarele.
El e acum departe, dar, paradoxal, aproape. El nu uită să-mi scrie, să mă sune și să mă asculte, să mă facă să râd, să mă învețe lucruri noi sau să-mi cânte ceva ce i-a rămas în cap. El ” poate să dispară mâine “, așa îmi zic, dar în fiecare zi e tot acolo. Și poate că la un momentdat nu va mai fi, dar, atâta timp cât e aici, el e un om special, iar eu nu știu cum să-i mulțumesc pentru tot.
El, cel despre care scriu aici, îmi scrie acum cel mai drăguț mesaj:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s