Nu mai sta la ușă în speranța că voi deschide. Nu mai locuiește nimeni la mine în suflet. E gol. E praf. E întuneric și e frig. Eu am plecat de acolo acum ceva timp, în speranța că voi găsi un suflet mai călduros în care să-mi fac loc. Dar, după ce m-ai izgonit din al tău, am rămas rătăcind pe străzi care nu m-au dus nicăieri. Mi-am dat seama mai apoi că nu am nevoie de alte suflete, am nevoie doar de mine. De varianta mai veche a mea, cea care nu apucase încă să se schimbe după ce te-a cunoscut.
