Ochii care nu se văd, se aşteaptă. Şi s-au scurs doar câteva ore de când ţi-am simţit buzele ultima oară, dar deja simt cum totul în jurul meu nu mai are sens. Şi după ce ai plecat, iubire, m-am întors acasă. Am intrat în camera noastră plină de amintiri, dar golul lăsat de tine m-a lovit din plin. Pe pat a rămas tricoul tău. Era ud, căci aseară ne-a prins ploaia şi noi fugeam râzând. Încă mirosea a tine.. l-am strâns la piept şi pentru o secundă am simţit că eşti acolo, dar a fost doar un vis cât o bătaie de aripă. Erai deja departe de mine, iar eu singură în camera asta plină de noi, încercând să fiu tare. Cine a inventat iubirea, nu a ţinut cont de dor. Nu a ştiut că fără tine, nu pot fi eu. Nu s-a gândit că sunt prea slabă ca să rezist cu gândul că te vreau, dar nu te pot avea. Şi e abia începutul a ceea ce ştiu că va fi o vară rece.
Dar te aştept aici, iubire, încercând să fiu tare. Dacă vara îmi va fi rece, atunci aştept să-mi încălzeşti toamna cu braţele tale, atunci când după o zi plină mă iei la pieptul tău spunându-mi ” hai acasă! “. Vor urma 4 luni în care voi umbla pe străzile singurătăţii, ştiind că acasă nu poate fi decât acolo unde mi-e inima; la tine!
