Se termină tot ceea ce înseamnă ” liceu ” şi mă gândesc cu groază la sfârşit. Ştiu că vor fi începuturi noi, oportunități noi, alți oameni, alte amintiri.. însă cei patru ani din viață petrecuți cu ” familia ” de la şcoală nu se vor putea compara cu nimic. Şi cum orice familie are un stâlp, în inima mea va fi mereu un loc pentru cea care ne este diriginte, profesor şi mamă. Un om de la care am învățat ce înseamnă viața şi fără de care nu am fi fost actualul 12A, unit la bine şi la prostii.
Am fost învățați să ne ascundem mizeria în spatele imaginii unei echipe de neînvins şi să o înlăturăm prin comunicare şi înțelegere. Ştim să fim toți pentru unul şi unul pentru toți şi mai ştim că unde-s doi, puterea creşte; darămite unde-s două zeci şi cinci? Cu respect şi perseverență am trecut prin situații dificile, iar la final au rămas doar amintiri care provoacă hohote de râs. Am învățat că o vorbă bună mereu va face diferența, că suntem capabili de multe şi încet-încet, am realizat că am trăit o viață de om în mai puțin de patru ani. Am dat nas în nas cu diferite situații cărora le-am ținut piept şi acum suntem pregătiți să păşim cu încredere spre viitor, căci am fost instruiți să reuşim.
Cât despre momentele frumoase.. ar fi imposibil să le cuprind într-un articol. Mulțumesc, familie! Mulțumim, doamna dirigintă!
Și noi îți mulțumim ❤!
LikeLiked by 1 person
♥♥
LikeLike
❤️
LikeLiked by 1 person
😘!
LikeLike
Frumos mesaj ! Mult succes si în continuare, tie si tuturor colegilor absolventi, (inclusiv fiului meu 🙂 ) ai celor 4 ani de exceptie, de neuitat, care vor ramâne ca o poiana cu flori la care te vei întoarce cu gândul, indiferent de perioadele ce se vor derula si desfasura de aici înainte în viata ta.
Un viitor binecuvântat, draga Adelina !
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc din suflet şi mult succes şi fiului dumneavoastră! 😊
LikeLike
“…instruiți să reușim! ” – cel mai frumos feed-back pe care eu și colegii profesori îl puteam primi! Mulțumim!
LikeLiked by 2 people
Şi noi vă mulțumim! ♥
LikeLiked by 1 person