întuneric

Vreau să-mi fii soarele ce strălucea în ziua în care ne-am întâlnit prima oară. Nu-mi mai fi întuneric, dragule. Încă nu sunt om mare şi mi-e frică. Mi-ai fost nebunia din zilele monotone şi căldura din zilele geroase. Acum de ce laşi iarna să înghețe tot ce e între noi? Se aşterne indiferența peste tine, aşa cum o face zăpada peste aleile pe care altădată ne plimbam zâmbind. Şi se topeşte dragostea din mine aşa cum o face un cub de gheață sub soarele din august. Spune-i orgoliului tău că a creat un monstru din ceea ce iubeai odată la mine. Şi mai spune-i şi indiferenței tale că ea m-a transformat în ceea ce urăşti acum. Probabil prea târziu, dar mai bine acum decât niciodată.
Să mă laşi sau să te las? Indiferent de alegere, un lucru mai am să-ți spun. O să-mi ia doar câteva secunde, nu mai mult. Apoi mă pot retrage în întuneric, acolo unde m-ai abandonat. Eu voi învăța să lupt cu el, dar tu nu ți-ai dat seama că de aici nu te mai văd.