defect

Într-o lume în care orgoliul domneşte, iubirea e doar un sclav fără drept la replică. Dacă nu poți renunța la orgoliul tău, te rog, renunță la mine. Dacă refuzi să-mi scrii atunci când simți cea mai mare nevoie, te rog, lasă-mi măcar un simplu ” adio “. Dacă ți-ai dori să-mi auzi glasul, dar nu mă suni, te rog să mă apelezi doar ca să-mi spui un ” rămas bun “. Dacă ai simțit vreodată că ai vrea să fiu în fața ta şi să mă strângi în brațe, dar orgoliul te ține pe loc, rămâi acolo. Nu veni şi-mi spune că ți-a fost dor de mine. Nu atâta timp cât renunți la mine pentru nimic. Căci, fără îndoială, orgoliul e un nimic care te nimiceşte şi pe tine. El te face să spui ” nu-mi pasă “, atunci când inima-ți urlă de dor. Şi tot el mă face să renunț la noi, în momentul în care realizez că nu am şanse în fața acestui nimic.

Se zice că iubirea se măsoară în puterea de a pune persoana iubită mai presus de orice. Tu de ce pui orgoliul mai presus de noi?

9 Comments Add yours

  1. Iosif says:

    “Daca i-am multumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi, nu am mai avea timp sa ne plângem. – Richard Wurmbrand –
    Un weekend linistit, draga Ioana !

    Liked by 1 person

    1. Mulțumesc, asemenea! 😊

      Like

  2. Iosif says:

    Stii ce cred eu ? Tipul respectiv, nu te iubeste si nu te pretuieste ci doar te foloseste ! Ignora-l total, nu te merita ! Fii barbata ! 🙂

    Liked by 1 person

  3. Iosif says:

    Fii binecuvântata cu pace si întelepciune ! Sa auzim numai de bine !

    Like

  4. ultimulunicorn says:

    foarte fain scris, limpede si dureros de adevarat! ai dreptate: unde e iubire nu e loc de orgoliu.
    iar “daca dragoste nu e, nimic nu e” – cum a spus-o preferatul meu marin preda.
    sa fii iubita!

    Liked by 1 person

    1. Mare adevăr.. 😊
      Mulțumesc din suflet şi o seară liniştită!

      Like

  5. Daca ar fi atat de simplu, unde ar mai fi stralucirea iubirii? Adelina, poate uneori e teama. Teama de a-ti asuma, de a face un pas inainte. Nu spun ca este benefica, dar vezi tu, cu totii avem parti bune si mai putin bune. Doar tu poti afla daca este orgoliu sau este altceva.

    Liked by 1 person

    1. Foarte mare dreptate! Uneori, faptul că eviți anumite discuții pe care nu te consideri în stare să le stăpâneşti, pot părea a fi dovezi ale orgoliului. Însă când totul se repetă la nesfârşit, indiferent de situație şi neînțelegeri (mai mici sau mai mari), trece deja de stadiul de ” teamă “. Iubirea este magică, iar dacă e iubire cu adevărat, orgoliul poate fi învins cu lejeritate. O seară inspirată! 😊

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s