Te urăsc. Azi vreau să-ți spun că te urăsc. Am avut în brațe fericirea şi am simțit cum cutia toracică nu mai era capabilă să-mi țină inima acolo. Voia să iasă, să strige lumii întregi că simte, că te simte. Şi sufletu-mi tremura de emoția momentului, căci atunci când îți furam săruturi dulci, trecea prin mine un amalgam de trăiri. Erau prea puternice pentru trupul meu firav, dar totuşi nu mă doborau niciodată. Mă duceau în extaz şi ardeam. Eram în flăcări, dar nu mă frigeam. Te priveam şi zâmbeam, te îmbrățişam şi mă topeam. Cum ai putea să-mi explici toate aceste stări? Şi cum ai putea să-mi explici faptul că deşi te urăsc, nu pot renunța la tine? Spune-mi, dragule, cum?
Eu cred ca,dragostea si ura autenica, sunt doua zâne paradoxale, luptatoare combatante perfecte, absolute, superbe, nemuritoare, atemporale, care, ori de câte ori se întâlnesc pe câmpul de lupta al microuniversului fiintei vii, provoaca stari de tensiune si agitatie, uneori atât de ptofunde si puternice, încât pot distruge si neantiza dimensiunea perceptiei materiei initiale, trabsformând-o, metamorfozând-o, prin contopirea celor doua energii combatante, într-o noua forma a perceptiei esistentei constiente, mai înalta, mai elevata, spre noi si noi dimensiuni si stari de agregare sufletesti incomprehénsibile de perceptia initiala, un perpetuum-mobile atemporal, dintr-o dimensiune a fericirii; spre alta noua, necunoscuta ! 🙂
O noapte si un week end superbe, draga Adelina !
LikeLiked by 1 person
Sunt întru totul de acord! Mulțumesc, o zi frumoasă! 😍
LikeLike
De la iubire la ură nu e decât un pas.
LikeLiked by 1 person
Din păcate..
LikeLike