arhivă

Doare să uit de tine, dar mai tare doare să rămâi al meu. Dacă ți-aş cere să rămânem ceea ce suntem, mi-ai face rău. Mi-ai oferi venin sub formă de şoapte, gloanțe sub formă de alinturi şi lovituri sub forma mângâierilor tale fine. De ce? Pentru că azi am putea fi, dar mâine nu. Şi asta doare, să ştii. Doare mai tare decât pot eu să rezist. Şi poate că par un om puternic, dar tu ştii că în interior nu-s decât un copil ce adoră ciocolata şi pupicii tăi. Aşa că mai bine pleacă până nu-mi creşte glicemia, căci în sânge îmi aleargă dulcele buzelor tale. Şi ar fi păcat să fiu dependentă de insulină aşa cum am fost şi de tine.

Să nu mai frângi şi alte inimi. Oamenii care au ghinionul să apară după tine, au multă treabă până să repare ce-ai stricat tu. Nu e corect, dragule, aşa că mai bine pleacă. Vreau ca atunci când ne vom reîntâlni întâmplător pe stradă, să nu mai fie ca ultima oară când s-a întâmplat asta. Dimpotrivă.. vreau să trec pe lângă tine, să-ți zâmbesc şi să am puterea de a merge mai departe fără să-mi vină în minte nicio amintire cu tine. De azi le arhivez pe toate.