ştiu că adevărul doare, dar nu mă obliga să te mint!

Pe tot parcursul acestui an, în anumite circumstanțe, auzeam vorbindu-se despre sinceritate. Cred că tuturor li s-a întâmplat să mintă măcar o dată, dar având în vedere câte pahare sau geamuri spargi în copilărie, tind să cred că mă înşel şi că oamenii mint de mai multe ori în această viață. E inevitabil; poți minți din frică, din orgoliu sau chiar din prostie. Ce-i drept, minciuna diferă de la o vârstă la alta, dar tot minciună e. Că tot veni vorba de copilărie, putem lua un exemplu simplu: i-ai furat maşinuța prietenului tău iar el te-a lovit. Tu spui că el e de vină deoarece a recurs la violență, însă el susține că tu eşti vinovatul pentru că ai furat jucăria. Amândoi aveți dreptate, dar vă acuzați reciproc de minciună. De ce? Pentru că fiecare are ” adevărul lui “, situația fiind interpretată diferit, în funcție de gândirea fiecăruia. Dacă tu vezi lucrurile altfel, nu înseamnă că cel din fața ta greşeşte. Ca atare, nu încerca să-l faci să ajungă la aceeaşi părere ca a ta, nu-i corect! Fiecare om e liber să observe, să pună în balanță şi să tragă propriile concluzii. Dacă într-adevăr persoana respectivă se îndepărtează de adevăr într-un mod lipsit de logică şi corectitudine, îi poți atrage atenția, dar nu îi da în cap ( la figurat vorbind ). Dacă după o serie de încercări din partea ta nu vrea să iasă la lumină, va rămâne în propria peşteră a gândirii limitate pe care o are. Iar aici nu vreau să aud comentarii în genul ” nu e bine, orice om poate fi salvat aşa că nu renunța să încerci “. Sunt o persoană mai realistă de felul meu şi am observat că există oameni care chiar nu mai pot fi aduşi la calea cea dreaptă, pur şi simplu cu ei nu se poate.

În altă ordine de idei, adevărul nu e ceea ce vrei tu să auzi. Nu forța un om să recunoască ceva ce nu s-a întâmplat pentru a-ți dovedi că e sincer. Nu-ți hrăni orgoliul rănit cu neadevăruri doar pentru că asta te face să te simți mai bine. Dacă 25 de persoane îți spun ” nu ” dar tu zici ” da “, unde crezi că e problema? Resemnează-te cu ideea şi accept-o; eroarea e la tine. Iar dacă intenționezi să forțezi nota, să ştii că asta nu rezolvă nimic. Nu recurge la intimidări sau jigniri, adevărul nu se schimbă. Fii om! Un om care îşi  argumentează ideile dacă doreşte să fie credibil. Însă când şi argumentele lipsesc, zic s-o laşi baltă. Rămâi în lumea ta şi nu-i mai deranja pe ceilalți, ar fi mult mai frumos din partea ta.

Baftă!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s